Ce sunt şi ce trebuie să ştim despre grăsimile din sânge?

Colesterolul seric (LDLColesterolul)

S-a demonstrat că o creştere cu 1% a colesterolului seric creşte cu 1-1,5% riscul de mortalitate prin cardiopatie ischemică ulterioară. De altfel, colesterolul este singura fracţiune lipidică prezentă în placa aterosclerotică şi există o corelaţie directă între cantitatea de colesterol (miezul lipidic) şi tendinţa la instabilizare a plăcii.

S-a demonstrat, în ultimii 30 de ani, că rolul aterogenetic al colesterolului se realizează prin intermediul LDLcolesterolului, colesterolul legat de LDL pătrunzând în stratul subintimal şi iniţiind sau accelerând evoluţia plăcii aterosclerotice. De aceea, cercetările din ultimele decenii s-au centrat îndeosebi asupra LDLcolesterolului, înregistrând aceeaşi relaţie între creşterea LDLcolesterol şi incidenţa bolii coronariene, o creştere cu 10% a LDLCo realizând o creştere a incidenţei cardiopatie ischemică cu 20%

Există o serie de studii clinice care probează relaţia directă dintre valoarea LDLcolesterolului şi aterogeneză sau la bolnavii cu cardiopatie ischemică deja constituită, cu incidenţa evenimentelor ischemice ulterioare. De asemenea, există şi studii de prevenţie secundară care au demonstrat că scăderea LDLcolesterolului se însoţeşte de scăderea incidenţei evenimentelor ischemice, de scăderea mortalităţii sau, în unele situaţii, chiar de regresia ateroscleroze.

Valorile actuale, normale sau crescute, pentru colesterol şi LDLcolesterol sunt redate în tabelul 1. Menţionăm că valorile colesterolului seric total sunt în toate studiile şi clasificările lipidelor serice, deoarece colesterolul total poate fi determinat în toate laboratoarele, ceea ce nu este întotdeauna cazul LDLcolesterolului. De asemenea, colesterolul total, datorită largii sale accesibilităţi, este cel care este introdus în algoritmurile de determinare a riscului cardiopatiei ischemice, inclusiv în cel mai recunoscut scor de calculare a riscului cardiopatiei ischemice sau a evenimentelor de cardiopatie ischemică (la bolnavii care o au deja) pe o perioadă de 10 ani.

Clasificarea  valorilor colesterolului LDLCo, total şi HDLCo (mg/dL).

LDL colesterol
< 100 optimal
100 – 129 normal
130 – 159 crescut la limită
160 – 189 crescut
≥ 190 foarte crescut
Colesterol total
< 200 normal
200 – 239 crescut la limită
≥ 240 crescut
HDL colesterol
< 40 scăzut
≥ 60 crescut

HDLColesterolul

Valorile scăzute ale HDLCo constituie, fără îndoială, un factor de risc independent pentru cardiopatia ischemică, aşa cum valori crescute ale HDLCo (>60mg%) reprezintă un factor protector împotriva aterosclerozei sau a complicaţiilor sale.

Dacă colesterolul este introdus în peretele arterial sub forma sa legată de LDL (LDLCo) el este extras (transport invers al colesterolului) din peretele arterial sub forma sa legată de HDL. De aceea o cantitate mare de HDLCo înseamnă extragere crescută de colesterol din peretele arteriale, rămânând în consecinţă o cantitate redusă de colesterol disponibilă pentru procesul aterogenetic.

Studii efectuate în ultimii 20, şi îndeosebi în ultimii 10 ani au demonstrat o legătură directă şi inversă între nivelul HDLCo şi incidenţa cardiopatiei ischemice sau a evenimentelor ischemice. Această legătură este de acelaşi ordin de mărime sau mai mare decât cea notată pentru LDLcolesterol, în sensul că o scădere cu 1mg a HDLCo creşte incidenţa cardiopatiei ischemice cu 3-4%, iar invers o creştere a HDLCo cu 1% scade incidenţa cardiopatiei ischemice cu aproape 2%. De asemenea, incidenţa HDLCo scăzut la bolnavii cu cardiopatie ischemică se notează în aproape acelaşi procent, cu creşterea LDLCo (≈ 2/3 dintre bolnavi). Există şi autori care susţin că la vârstnici HDLCo este un mai bun predictor al riscului de cardiopatie ischemică decât valorile LDLCo care tind să scadă cu vârsta, şi/sau nu se mai înregistrează diferenţe semnificative ale valorilor LDLCo între populaţia cu şi fără cardiopatie ischemică.

De asemenea, asocierea între HDLCo scăzut şi LDLCo ridicat creşte substanţial riscul cardiopatiei ischemice sau a evenimentelor ischemice.

La ora actuală valorile normale ale HDLCo sunt considerate, indiferent de sex, >40mg%, valori >60mg% fiind protective pentru cardiopatie ischemică, iar la valori >80mg% incidenţa cardiopatiei ischemice este aproape nulă.

De aceea în ultimii ani creşterea HDLCo a fost inclusă printre obiectivele tratamentului normolipemiant fiind considerat, împreună cu normalizarea trigliceridelor serice, ca un obiectiv secundar dar nu lipsit de importanţă al tratamentului dislipidemiilor, după obiectivul principal reprezentat în continuare de scăderea LDLCo.

Trigliceridele serice

Trigliceridele serice au fost recunoscute doar în ultimul deceniu ca factor de risc independent pentru cardiopatia ischemică, prezenţa hipertrigliceridemiei aducând un risc relativ de 1,14 pentru bărbaţi şi de 1,37 pentru femei.

Riscul este crescut de combinaţia, frecventă, cu obezitatea şi rezistenţa la insulină, în cadrul sindromului metabolic (vezi mai jos).

Valorile normale ale trigliceridelor serice sunt considerate <150mg%; valori între 150-199mg% sunt considerate valori crescute la limită (borderline high) iar cele ≥200mg% sunt considerate crescute. Valori ≥500mg% sunt considerate ca mult crescute şi, de regulă, aceste valori, dacă nu sunt însoţite de hipercolesterolemie importantă, sunt considerate a nu fi aterogene, dar crescând semnificativ riscul de pancreatită.

Normalizarea valorii trigliceridelor serice ca şi componentă a sindromului metabolic, reprezintă ca şi creşterea HDLCo, un obiectiv secundar al tratamentului normolipemiant.

Obiectivul tratamentului hipertrigliceridemiilor este reducerea valorilor <150mg%, dar valori <200mg% sunt considerate acceptabile şi nu impun măsuri intensive de tratament. Peste 200mg% (200-499mg%) hipertrigliceridemia trebuie tratată în paralel cu scăderea LDLcolesterolului şi creşterea HDLcolesterolului. În plus, la valori peste 200mg% ale trigliceridelor serice şi obiectivele de tratament ale LDLCo sunt modificate.

Identificarea clinică a sindromului metabolic se bazează pe depistarea componentelor acestuia (tabel 2) pentru diagnostic fiind necesară prezenţa a 3 sau mai multe componente.

Identificarea clinică a sindromului metabolic.

Factorul de risc

Limita de definire

Obezitate abdominală*

(circumferinţa taliei)†

Bărbaţi ≥102 cm
Femei ≥ 88 cm
Trigliceride ≥ 150 mg/dL
HDL-colesterol
Bărbaţi < 40 mg/dL
Femei < 50 mg/dL
Tensiune arterială ≥ 130 / ≥ 85 mmHg
Glicemia á jeun ≥ 100 mg/dL

4,353 total views, 4 views today